Would you be my Valentine?

Se apropie Valentine’s Day. Zi tristă. Este ziua în care îmi amintesc câte inimi am frânt pentru că nu am fost în stare să îmi iau un angajament.

Ce înseamnă o relaţie? Serios… ce înseamnă?

Am crezut că o relaţie înseamnă să îl iubeşti pe celălalt până în lobii ficatului şi să te arunci cu capul înainte în prăpastie cu speranţa că celălalt, pe care îl ţii în braţe, nu îţi va da drumul – ca într-o dilemă a prizonierului în care nu ştii cine are paraşuta şi cine un rucsac cu haine.

Dar mneah.

A fost nevoie să îmi răsară Casanova în faţă şi să îmi povestească despre loialitate şi angajament…

Nu!

Nu vreau să îţi cunosc părinţii, dragul meu… nu vreau să mergem mână în mână în mijlocul mulţimilor şi nu vreau să mă săruţi de faţă cu prietenii mei. Pentru că nu sunt trofeul nimănui.

Vreau să fiu eu, nu prietena lui x, şi vreau nu fiu cu tine în aceeaşi propoziţie sau pe aceeaşi invitaţie.

Şi nu vreau să îmi scoţi ochii că am ieşit la o cafea cu un vechi prieten.

Vreau să ne iubim disfuncţional. Să vii dimineaţa la mine, să-mi povesteşti că ai fost cu alta, iar eu să-ţi ard o palmă şi să plâng toată ziua în camera de cămin. Iar a doua zi să ne plimbăm pe lacul îngheţat ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Să nu-mi spui că mă vei iubi mereu sau că ai face orice pentru mine... eu vreau să mă iubeşti acum şi să taci. E mai frumos aşa, în doi, în linişte.

Iar dacă asta nu se numeşte relaţie, nu-mi pasă. Eu nu iubesc după principii, reguli sau norme sociale.