Eseu anti-sistem

Astăzi am înţeles că a ajuns.

Mi-a ajuns.

Mi-a ajuns să privesc câte lucruri merg prost, iar oamenii văd şi nu fac nimic.

Mi-a ajuns să privesc câte lucruri merg prost, iar oamenii nu văd… şi nu fac nimic.

Mi-a ajuns atâta josnicie şi atâta manipulare, dezinformare şi ignoranţă.

Profesori care ne întorc unii împotriva altora, administratori care se cred dictatorii Romei Antice, politicieni care se joacă cu noi ca şi cu elemente de lego…

Privesc în jur (cred că îmi place prea mult expresia asta...) şi nu văd decât oameni care tac şi înghit. Puţini vorbesc, dar nu ar fi în stare să ia iniţiativă şi să facă ceva, sau măcar să îi urmeze pe cei care au acel curaj.



Şi urlăm la lună:

Nimeni nu face nimic!!!
Dar noi facem?

Nimeni nu mai ştie să asculte?
Pe cine, pe noi? Dar noi ascultăm?

Nimeni nu ne înţelege!!!
Dar noi îi înţelegem pe ceilalţi?

Nimeni nu face nimic...
Parcă am mai auzit asta undeva...

Nimeni nu mai cunoaşte iubirea de oameni! Poţi să mori pe stradă şi nimănui nu-i pasă! Vezi “It’s all about love” (2003) în regia lui Thomas Vinterberg.
Dar spune-mi, câţi oameni ai ocolit astăzi? Pentru câţi oameni ai făcut astăzi un gest gratuit de bunătate?

Lumea e rea.
Dar ai încercat vreodată să o faci mai bună?

Eu astăzi am decis să mă ridic deasupra cuvintelor.

Pentru că mi-a ajuns.

Şi pentru că pot.

Who’s with me?