Sunt în sfârşit, singură. În totalitate singură. Am ajuns efectiv în stadiul în care aş putea să mor în somn, iar prima persoană care ar observa că ceva nu este în regulă ar fi şefa mea.
E trist. Dar nu mă întristează. Dacă îi ajuţi pe oameni atunci când au probleme, îşi vor aminti de tine data viitoare când vor avea probleme. Nu mai devreme. „La bine şi la rău” capătă un nou înţeles.
Acum mulţi ani m-a impresionat faptul că oameni pe care nu îi cunoşteam deloc veneau la mine şi se destănuiau fără nicio problemă. Îmi cereau sfaturi. M-a impresionat asta. M-a împins spre cariera de psiholog. Se întâmplă şi astăzi. Oamenii se apropie de mine şi îmi povestesc toate secretele lor.
Nu mă deranjează toate astea. Mă flatează chiar. Dar mă dezamăgeşte până la lacrimi să văd cum oameni pe care îi consider prieteni, şi care mă numesc cel mai bun prieten al lor, îmi întorc spatele odată ce au cunoscut vremuri bune. Sunt fericiţi, nu mai au nevoie de mine.
I am not your fucking shrink, people!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu