Mi-e dor de tine

Mi-e dor de tine, mi-a scris. Și atât. Niciun alt mesaj, prin nicio altă formă de comunicare.

Nu i-am răspuns. Nu voi afla niciodată dacă mesajul mi-a fost trimis în stare de ebrietate, dintr-un impuls masochist, ca o glumă proastă… sau dacă mi-a fost măcar adresat mie.

Privesc telefonul de 21 de minute. Ceasul de pe telefon, mai exact. Înainte de aceasta am recitit mesajul de prea multe ori, până când n-a mai avut sens.

Îi e dor de mine. Nu înţeleg.

Să spunem că înţeleg… ce ar trebui să fac?

Să spunem că aş face ceva… ce s-ar întâmpla?

Oh, mai bine rămân la partea cu nu înţeleg. Am o latură masculină care mă sfătuieşte să nu supraanalizez ceva ce poate fi o simplă eroare de tastatură.

Mi-e dor de tine. Și atât. Dar eu nu vreau să-i fie dor. Eu vreau să rămână acolo, în trecutul nostru, în lumea lui, departe de viaţa mea. În realitatea mea nu îi e dor de mine. Nu are acest drept.

Bineînţeles că îi e dor de mine… o voce în mine i-ar striga acum în faţă i told you so…

Mi-e dor de tine. Nu vreau să ştiu.

N-am primit mesajul, doar ştii ce telefon disfuncţional am!...

Mi-e dor de tine. Și atât. Ne vom preface amândoi, ca de obicei, că nu s-a întâmplat nimic.

Noapte bună, dragul meu. Mie nu mi-e dor de tine…