Gelozia… e ca o tornadă care răvăşeşte tot. Eu nu vreau să o cunosc. De puţine ori am trecut pe lângă ea, am simţit cum m-a atins, dar n-am luat-o în braţe.
Dar tu, prietene? Prin ce desişuri te-ai rătăcit? Îmi reproşezi existenţa şi mă insulţi pe gratis… trece pe lângă mine, dar mă nedumereşte toată situaţia asta.. Sunt în doliu şi aveam nevoie de prietenia ta, crezând că mă vei înţelege, că eşti singurul care ar putea. Dar vii călare, înarmat cu arcul cu săgeţi şi speri să mă calci în picioare.
Îmi pare rău, dragule, de data asta nu îţi dau satisfacţia.
Mi-e greu să cred că te strădui cu atâta patos să îmi dărâmi calmul emoţional doar pentru că ţi-e teamă de rivalitate. Mi-e la fel de greu să cred că după toate prin care am trecut, you’re still into me şi te enervează că I’m over you. Dar alte variante nu am, aşa că le cred pe amândouă.
Prieten drag, nu vreau să ne certăm. Dar răbdarea mea a ajuns la final, ca un sitcom de succes al cărui personaj principal a murit de bătrâneţe.
A sosit momentul să înţelegi că nu mi-e teamă de tine, că nu ai cu ce să mă atingi şi că m-am plictisit să te privesc încercând să mă răneşti pe mine şi pe cei dragi mie. A sosit momentul să ne luăm adio.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu