Erau în bar. El şi ea.. desigur, cine altcineva? Ea râde, el glumeşte.. ea-l împinge, el zâmbeşte.

Și începe… Ștefan Bănică Jr – S-au văzut, prima oară-ntr-o seară de mai… ea aproape se îneacă gustând din vinul pe care până acum abia dacă l-a atins cu buzele moi. El o priveşte cu ochi calzi şi o invită la dans. Ea însă nu-l aude. Muzica îi aminteşte de ceva demult uitat.. parcă se cunoşteau, ochi în ochi se priveau… El repetă invitaţia, ea dă peste cap paharul cu vin şi îl ia de mână. Merg împreună spre ringul de dans. El e în drum spre al nouălea cer, ea e în braţele lui. Ea a căzut de pe sârmă şi s-a pierdut în vârtejul amintirilor. Dansează, s-a făcut loc în jurul lor. El o priveşte cu sclipiri în ochi, ea îi evită cu iscusinţa privirea. Melodia se termină, dar vârtejul ei încă accelerează, mai ales că în drum spre ieşire a mai băut un pahar de vin.. sau două, sau trei, cine mai ştie? El a băut cu ea, cot la cot, nu prea ştie nici el de ce… poate că a simţit că ea nu la el s-a gândit în timpul dansului.

În faţa statuilor, sprijinindu-se de el, ea e încă pierdută în amintiri. Tot ce mi-am dorit, spune, e să găsesc un băiat care să mă suprindă, să fie mai inteligent ca mine. El pleacă capul, roşeşte în întuneric. Dar l-am pierdut, pentru că n-am ştiut ce poate face indiferenţa. S-a dus şi n-o să îl mai văd niciodată. Iar altcineva, altcineva n-o să îi poată locul vreodată. El încremeneşte, o ia la vale într-un vârtej frate cu al ei. Se întoarce şi o ia de mână. Eşti o adevărată văduvă neagră, ştii asta? O cuprinde cu ambele mâini de ceafă şi se apropie de ea. Ea se sperie, priveşte în sus spre el şi dintr-o dată este lucidă. Gata cu vârtejul, gata cu vinul. Ochii lui sunt frumoşi. Foarte frumoşi. Despre ce vorbeam? Despre trecut? La ce trecut când el este aici? Dar el o priveşte cu atâta suferinţă în ochi, încât ea se cutremură. Îi dă drumul. Ea se clatină. El o priveşte încă o dată. Ultima dată? Și pleacă. Iar ea e singură. Din nou. Urmărind o altă fantomă, ca într-o poveste de Margaret Mitchell.