Friendzone, the other side of the story

Lasă-mă în pace, îi spun, şi îi întorc spatele. Iar ea rămâne acolo, tăcută, zâmbind idiotic şi încurcat. O ignor, dar nu plec. Ea a venit, ea să plece. De ce trebuie să fie asta problema mea?!..

E o fată tânără, nu foarte frumoasă, dar are un oarecare vino-ncoa. Probabil datorită privirii de căţeluş pierdut care aşteaptă să îl salvezi.

Am vrut să fim prietene. Aura aceea de messed up m-a atras de la început. Am intrat în vorbă, am povestit... Îmi place la nebunie acel sentiment de început de prietenie. Ca şi cum ai găsit pe cineva cu care să faci exchange de soldăţei de plumb.

Şi râdem, glumim, povestim. This is nice, it’s funny, it’s cute.

Azi de ce nu te-ai aşezat lângă mine? Îmi bzzâie facebookul în telefon în timpul cursului. Vroiam să-mi fii aproape. Ar fi trebuit să ştiu de pe atunci că ceva nu este în regulă. Dar m-am gândit că este un simplu transfer din partea unei fete triste care evident are un tip de ataşament dependent.

Ah, psihologul naiv din mine!

Ţi-aş da un sărut, dar mi-e teamă... dacă primesc o palmă?

Cum ajung în situaţii din astea, Dumnezeule mare? Cum pot să privesc în ochii ei albaştri şi... aş fi vrut să fim just friends...

Şi culmea, tot mie mi se pare greu, şi tot eu mă consum şi sufăr din cauza asta. Dar cum să o fac să plângă? Cum să o las singură în lumea asta crudă cu încă o dezamăgire şi un motiv de a scrie poezii?

Nu vreau eu să fiu cea care îi aduce suferinţă unui copil care a trăit deja prea multe. Nu eu... nu eu... de ce eu?!

But I’ve been friendzoned before. Şi ştiu, că prietenia îţi aduce confirmări, nu contraargumente. Şi ştiu, că va fi mult mai greu mai târziu, că e egoist şi crud să o ţin lângă mine, şi că mai bine se va descurca în lumea mare, singură, decât lângă mine şi cu inima frântă...

Oh, fuck it. I wanna be just friends... just friends… just friends!!

Ok, spune ea, şi se apropie de mine. Am probabil o privire îngrozită, aşa că adaugă vreau să-ţi dau un hug, nu să te violez, nu sări aşa.

N-am sărit, dar fie, she has a fair point.

Dar nu. Mă dau un pas mai în spate. Lasă-mă în pace. Te rog. Şi îi întorc spatele. Iar ea rămâne acolo, tăcută, zâmbind idiotic şi încurcat. O ignor, dar nu plec. Ea a venit, ea să plece...