Eşti binele precum eşti răul meu, cea mai cumplită dintre ipoteze…

Dincolo de versurile geniale ale lui Păunescu, am descoperit o dilemă încă mai încurcată.

Sunt binele precum sunt răul meu.

Dă-mi voie, maestre, să te contrazic. Ipoteza mea e mai cumplită.

Sunt binele meu, pentru că altfel m-aş dezintegra. Existenţa mea este un bine pentru mine, cel puţin aşa vreau să cred în fiecare dimineaţă când mă întâlnesc în oglindă.

Sunt răul meu, îmi fac rău zi de zi, în special astăzi, dar şi ieri, şi… cel mai probabil şi mâine.

Unii sunt de părere că trăiesc echilibrul perfect. Yin şi Yang.

Bullshit.