Din arhivă: Un om intre oameni

Un om între oameni. Deși mă întreb de multe ori dacă cele 23 de perechi de cromozomi mă apropie cu ceva de cei din jurul meu.
Aștept, şi eu, ca şi O. Paler, pe un peron al unei gări. Dar eu nu aștept un tren spre nicăieri, pentru că eu nici măcar acolo nu merg.
Eu aștept. Un semn de la Divinitate? Un zâmbet de după un colţ? De multe ori cred că aștept să se prăbuşească totul peste mine.
Dar nu.
Nu știu ce aștept. Așa că mă prefac că nu aștept. Gara aceasta pustie este casa mea, iar oamenii trec pe lângă mine, lăsându-mă în pustiul gării mele. Câte unul mă îmbrânceşte în înghesuiala întunericului.
Uneori am impresia că m-am trezit. Că m-am urcat într-un tren care duce undeva. Dar mă înşel: trenul nu duce decât în aceeași gara unde mă întâlnesc inevitabil cu morfina mea - singurătatea.

Visez. Trăiesc în lumea onirică. În visul cui? Nu voi ști niciodată. Dar aş putea să îmi imaginez.

Nu.

Sunt personajul unei cărţi. O carte al cărei autor se joacă cu mine şi mă aruncă, mă smucește, mă pătrunde şi nu mă lasă să merg pe calea căutării libertăţii. M-a închis în lanțuri şi mă tine în cușca destinată căutării absolutului.

Eu nu trăiesc după legile lor, ci după ale mele.
Urăsc regulile nescrise. Dacă nu sunt scrise nicăieri, eu de unde să le știu? "Ei" mă judecă după reguli nescrise.

Mi-aş dori să fiu un kipunji. Cenușie, diformă, pe cale de dispariție.

Sunt doar un vampir în căutarea unui demon.
Rece. Sadică. Mereu pe fugă.
Nu.
Eu vreau să fiu un altfel de vampir.
Superbă. Demonică. Nemuritoare.
Dar Paradisul mi-e închis cu 7 chei ascunse în zeci de suflete.
Sunt un vampir care se hrănește cu suflete.

Viața este autorul cărţii mele.

Ce mi-aş dori.. să pot citi gânduri, să pot descifra priviri... să pot să înțeleg...

Refuz să fiu om.
Mă întreb dacă am de ales...
Refuz.
Să mă cobor la a fi om, să mă ridic la a fi înger sau demon.

Şi stau aici, în gara mea pustie şi aștept să aflu ce sunt.