Înconjurată de dramele emoţionale ale celorlalţi, tânjesc la un dram de fericire. Şi din când îl când îl primesc. Dar problema cu dramul de fericire este că nu este niciodată de ajuns. Aşa că nici nu mi-l amintesc, ci plâng în continuare pentru nefericirea mea cauzată tocmai de acel dram de fericire.
Pentru că, doamnelor şi domnilor, nefericirea nu este nimic altceva decât ceea ce spune şi cuvântul în sine – nefericire = lipsa fericirii. Şi totuşi, nu suntem nefericiţi pentru că nu suntem fericiţi, ci pentru că am fost cândva fericiţi.
Credem că fericirea ni se cuvine. Şi suntem frustraţi când nu ni se oferă pe tavă. Condamnăm zeii şi oamenii în aceeaşi propoziţie, ne condamnăm ocazional chiar şi pe noi. Pentru că ni se pare că nu merităm fericirea care ni se cuvine…
Cine sunt eu să vorbesc despre fericire? I am not cut out for bright-and-shiny... Sunt dark-and-twisted. Dar printr-o ironie a sorţii, constat că oamenii dark-and-twisted au mai multe şanse la fericire. Pentru că nu o aşteaptă, pentru că nu consideră că li se cuvine.
Dramele emoţionale ale celorlalţi, cu asta începusem, nu? Mult zgomot pentru nimic. Nici nu ştiu de ce le spun drame emoţionale, când nu au deloc de-a face cu emoţii, sentimente sau alte asemenea. Sunt orgolii. Orgolii, capricii, fantezii. Atâta tot. Mult zgomot pentru nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu