Aterizare forţată

Mi s-a terminat fericirea. Am abuzat de ea ca de o cutie de bomboane de ciocolată.

Mă întorc la starea mea de bază. Inutilitate şi nihilism cu decor de satin.

A fost frumos în ţara luminii. A fost bucurie, şi zâmbet, şi vise… totul fără limite. Şi totul mergea ca pe roate. A fost tare frumos.

A fost ca o plimbare cu avionul, despre care am crezut că va dura pentru totdeauna.

Mă întorc la a merge pe jos. Dar m-am cam dezobişnuit să car atâtea bagaje în spate… şi m-am dezobişnuit să văd ruinele de pe margine în loc de norii albinoşi. Iar destinaţia nu se vede aşa de bine de pe pământ. Am pierdut-o puţin, puţin…

Dar va fi ok. Alerg nebun, şi-mi scoate inima fum, alerg către mine şi către ţara tuturor posibilităţilor.

E un cuptor mare la mine în cameră. Şi totuşi eu sunt de gheaţă, ca un veritabil vampir. Nu-i chiar aşa de mirare, dacă mă gândesc mai bine. Aşa am fost mereu.

Dar viaţa merge înainte. Dacă e să mergem pe jos, mergem pe jos. Până la următorul aeroport :-)