Aterizare forţată

Mi s-a terminat fericirea. Am abuzat de ea ca de o cutie de bomboane de ciocolată.

Mă întorc la starea mea de bază. Inutilitate şi nihilism cu decor de satin.

A fost frumos în ţara luminii. A fost bucurie, şi zâmbet, şi vise… totul fără limite. Şi totul mergea ca pe roate. A fost tare frumos.

A fost ca o plimbare cu avionul, despre care am crezut că va dura pentru totdeauna.

Mă întorc la a merge pe jos. Dar m-am cam dezobişnuit să car atâtea bagaje în spate… şi m-am dezobişnuit să văd ruinele de pe margine în loc de norii albinoşi. Iar destinaţia nu se vede aşa de bine de pe pământ. Am pierdut-o puţin, puţin…

Dar va fi ok. Alerg nebun, şi-mi scoate inima fum, alerg către mine şi către ţara tuturor posibilităţilor.

E un cuptor mare la mine în cameră. Şi totuşi eu sunt de gheaţă, ca un veritabil vampir. Nu-i chiar aşa de mirare, dacă mă gândesc mai bine. Aşa am fost mereu.

Dar viaţa merge înainte. Dacă e să mergem pe jos, mergem pe jos. Până la următorul aeroport :-)

Prietenie

Prietenia e un lucru superb. E o valoare uitată.

Să ai pe cineva aproape, care să te cunoască, să te înţeleagă, să te susţină, să te iubească chiar şi atunci când tu nu ai forţa de a face tot ce scrie mai sus.

Să ai pe cineva aproape pe care să îl cunoşti, care îţi dă voie să îl înţelegi, care are nevoie de susţinerea ta şi pe care să îl accepţi necondiţionat.

Mă gândesc acum la cât de mult am blamat prietenia. Cum ani de zile, de pe la vreo 8 ani, am declarat război oamenilor, i-am trimis la dracu’, convinsă de faptul că le sunt superioară, că ei nu mă înţeleg pentru că nu pot şi nici nu vor, că nu le pasă de existenţa mea pe care ei o dispreţuiesc. Cum i-am îndepărtat şi i-am rănit pe cei care au încercat să se apropie în vreun fel de mine. Cum m-am considerat întotdeauna my own best friend, chiar şi în momentele în care mă străduiam să mă mint că o persoană sau alta îmi este prieten.

Am ajuns apoi să cred că prietenia nu este ceva atât de profund sau mistic cum crezusem în copilărie. Prietenia e o relaţie de convenienţă, un celălalt necesar pentru a petrece timpul împreună sau a face ventilare emoţională ocazională. Este coincidenţa unor preferinţe comune care scuză trebuinţa apartenenţei la un grup social. Este un angajament care scuză lipsa ataşamentului, de care eu sunt incapabilă. Poate tocmai de aceasta am ajuns să dispreţuiesc angajamentul din orice fel de relaţie, inclusiv căsătorie.

Dar prietenia este ceva superb. Este ceea ce îi ţine pe oameni legaţi la bine şi la rău, aşa cum dragostea nu ar putea să o facă. Prietenia este o valoare uitată, precum iubirea; nu toţi oamenii au acces la ea.

Lumea se desfăşoară în faţa mea încetul cu încetul. La 20 de ani am descoperit iubirea, la 21 prietenia. Şi încep să înţeleg măreţia corolei de minuni a lumii, nelimitarea şi măiestria ei.