O vară de succes

Mă uit cu coada ochiului spre trecut. Trişez, pentru că mi-am propus să nu mai fac asta. Dar e prea fascinant să privesc traseul păsării Phoenix prin viaţa mea.

A fost odată o fetiţă. Îndrăgostită de un demon, pierdută în disonanţa ei zilnică din care nu mai putea evada. Confuză, mergea prin lume ca printr-un evantai de hârtie.

Dar viaţa nu a fost chiar atât de crudă cu ea. A lăsat-o să meargă într-un loc unde lumea i-a arătat cine este ea cu adevărat şi i-a explicat că trebuie să se accepte aşa cum este ea, cu bune şi cu rele. Toate principiile ei căzuseră, dar acum ştia şi de ce: personalitatea ei puternică le distrusese. Acum ştia cine e.

Şi astăzi mă uit în jur: şi ştiu cine e pasărea Phoenix. Sunt eu. Născută din cenuşă, hrănindu-mă cu pasiune, nimic nu mă mai poate distruge. Nici măcar Afrodita.

Unhappy ending

Am intrat în bar. Un pic irascibilă, pentru că el nu apăruse. Nu venise deşi îl chemasem şi sperasem să vină. Ar fi putut fi ultima oară când ne vedem. Eu aveam să plec peste câteva zile, înapoi acasă. Nu aveam de ales. Nimic nu poate opri timpul trecut – viza îmi expira în doua zile.

Am intrat şi pentru un moment am uitat de ce venisem. M-am uitat în jur; un tonomat din care răsuna Matchbox 20, o masă de biliard în spatele tonomatului, iar în spate de tot – o sală de bowling. În dreapta, barul prorpiu-zis. O barmaniţă care întrecea toate limitele greutăţii normale, dar cu un zâmbet prietenos, îi servea pe clienţi.
Mi-a aruncat o privire neîncrezătoare – tu nu ai 21 de ani…

Dar apoi, ca şi cum cineva ar fi declanşat o armă secretă, am simţit un magnet. Era la bar şi mă privea. Doi ochi albaştri, atât de trişti, încât am rămas ţintuită în loc. Mereu mi-a plăcut să cred că ştiu citi în ochii oamenilor, dar nicicând nu am văzut ce am văzut în ochii lui. Era amarul paharului de whiskey, acoperită de o
strălucire nouă, care oscila între fericire şi amărăciunea cea mai profundă.
M-am dezmeticit şi i-am zâmbit. Mi-a trecut prin minte că şi privirea mea este o carte deschisă pentru el, şi mi-am dat seama că toate răspunsurile mele se găsesc acolo. Aşa că m-am apropiat.

- So, it’s here that you are hiding from me, i-am reproşat, oarecum ironic.
- Hi… mă privea în continuare şi am încercat să ghicesc al câtelea pahar i se sprijină de degete.
- What are you doing here? L-am întrebat, încercând să-mi ascund nemulţumirea. Şi-a întors privirea pentru o secundă asupra paharului în care gheaţa începuse să se topească, apoi a lăsat-o în pământ.

- Please, tell me, what happened? Ştiam ce se întâmplă, ce s-a întâmplat…. Şi ce se va întâmpla. Era simplu, dar simţeam o nevoie aproape sadică de a o auzi din gura lui, de a-mi aminti că am găsit singurul motiv pentru a nu pleca de aici şi că nu sunt singură în încurcătura asta.
L-am privit derutată dar înţelegătoare. Oare ştia ce simt?

- Life’s a bitch, a zis repede, şi parcă trezit subit din letargia sa, şi-a scos portofelul din buzunar şi a plătit. Până să înţeleg ce îmi spusese, se afla deja în picioare, lângă mine, zâmbind prietenos, dar ştiam că e doar un zâmbet încurajator – ochii lui nu reuşeau să ascundă asta; amarul răbufnea din ei.

- Let’s go home.
- Ok.

Am urcat în maşină. America…. Totul e prea departe pentru a merge pe jos. O plimbare ar fi ajutat acum. Ameninţa să plouă dar nu eram omul căruia să îi pese, şi ghiceam că şi el îmi împărtăşeşte gândurile.

L-am lăsat să conducă. Ştiam că nu e beat, ar fi fost prea uşor. Tot drumul nu am schimbat un cuvânt. Aş fi spus ceva, dar – ce?! Aşteptam să spună el ceva. În întunericul maşinii nu îmi puteam da seama dacă este concentrat la drum, la viitor sau încearcă să spună ceva, dar liniştea l-a învins, ca şi pe mine.

Ce ne rămânea de făcut? Să ne prefacem; fie că nu s-a întâmplat nimic, fie că nu se va întâmpla nimic nou. Nu ne-am cunoscut sau nu voi pleca poimâine? Nu ştiam şi nu vroiam nici unul să ne luăm “la revedere”, dar cine ne dădea de ales?

E doar viaţa. Viaţa care ne-a luat prăjitura din faţă.

Dar nu voi uita niciodata acea privire din Chalet Lounge. Mereu m-am întrebat cum e să priveşti în ochi pe cineva de care te-ai indragostit şi să îţi dai seama că nu eşti singur. Acum ştiu. Dar e prea târziu.

Life's a bitch.. just smile, ok?

Am cautat de cand ma stiu. Uneori am stiut, alteori nu. Uneori am stiut ce, alteori nu.
Dar nu ma asteptam sa gasesc nimic astfel.

Trecusera 3 luni. 3 luni de cand plansesem intr-o noapte, gandindu-ma cat de putin este. Iar acum, cand trecusem peste tot, cand inima imi era libera, dar singura, intristata doar de plecarea prietenilor si de apropierea sfarsitului, de trezirea "when september ends".. acum am ridicat privirea. Si am dat de ceea ce viata mi-a pregatit astazi. O seara pe marginea raului, un cer care se joaca de-a stelele... o pereche de ochi albastri care imi amintesc de ochii mei verzi... un suflet chinuit, la fel ca mine, un copil care si-a gasit o iluzie a libertatii pe care o ascunde cu un zambet trist. Iar in ochii lui albastri am vazut ca nu sunt singura.

"Life's a bitch.. just smile, ok?"

Am zambit o vreme, chiar si atunci cand nu ti-am gasit zambetul. Am zambit, pentru ca mai erau 4 zile... si imi doream sa fie o eternitate, dar nu a fost asa. Viata ne-a aruncat pe doua maluri ale unui ocean de netrecut.

"You can get a scholarship","I'm not good enough"; "you will find a way", "I...."

Nu. Nu voi mai gasi asta nicaieri. Viata s-a distrat pe seama mea destul. M-am saturat ca Afrodita sa imi arunce ochii pe statui si stanci... acum am gasit un suflet de gheata, ca si al meu.. un suflet care a cazut alaturi de al meu...

Pana si stelele au inghetat la umbra unui sarut. Chiar si ochii urlau in noapte - nu e drept!!! Pietrele de pe drum s-au infiorat - gandurile noastre se intrepatrund...

"you're shy, aren't you?"

"not today. today i know what you are thinking of"

goodbye, my lover... goodbye, my friend.. you have been the one for me...

Nu e drept! Pana si cerul se revolta. Afara e furtuna. Copacii se zbat, e frig iar scarile scartaie. Si te astept. Dar nu apari. De ce? Pentru ca ironia e de partea Afroditei.. care se joaca cu noi, copile.

Si-am plecat. Dar ma voi intoarce, pentru ca am uitat ceva aici...