2009.... right

Şi cică acum vreo două luni şi ceva a început anul 2009... am crescut eu prea mare... am rămas cu un suflet prea mic... rămân în urmă, nu ştiu... dar prea mi se pare că a trecut multă vreme...

Mă întreb uneori dacă toţi adolescenţii (mă consider încă adolescentă) ar vrea să rămână copii. Citisem undeva, într-un zodiac, că Săgetătorul este un etern Peter Pan... hm.

Aveam 15 ani şi scriam poezii, cântece pe care le chinuiam pe chitara mea clasică cu corzi de plastic... şi îmi doream atât de mult să rămân la 15 ani...

Acum am 19 ani. Am trecut de partea cu 18... fără maj... fără „sunt nebun, iubesc şi nu am bani...” – dezamăgitor...

Şi mă întrebam şi eu, aşa... ce ne aduce viitorul? Criza financiară... lol... nu le-am avut niciodată cu economia... o prostie... Ar trebui şi eu, acum, ca orice român care se respectă (riiiight... ) să discut despre criza economică şi vânzarea Stelei...

Pe bune?!

Neah..

Prefer să mă gândesc la viaţa mea; Facultate... în sfârşit mai mult de două cursuri care chiar mă interesează; în sfârşit departe de lumea care m-a aruncat în neant; în sfârşit cu un pas mai aproape de libertate!

Oare toţi adolescenţii visează la libertate? Oare e ceva în gene? Am avut un curs de genetică... unde ni s-a explicat de ce am ochi verzi, de ce el are ochi negri... de ce o pisică în trei culori e neapărat femelă... Dar nu ne spune nimeni de ce copiii zâmbesc, iar adolescenţii plâng... De ce ninge când te îndrăgosteşti şi plouă când el îşi întoarce ochii de la tine? De ce îmi doresc să fiu copil? Şi asta e în gene?

Când eram mai mică, mama mi-a explicat că, undeva, în noi, e o listă unde sunt scrise toate însuşirile noastre – materialul genetic pe limba unei fetiţe cu păr blond, cârlionţat, de patru ani; şi încercam eu de pe atunci să îmi explic cum scrie, pe un pergament îngălbenit de vreme, ce dulceaţă îmi place mie să mănânc în clătite...

Hm... 2009....

Ce aşteaptă lumea de la 2009? Vă spun eu – nimic :)). Mereu acelaşi lucruri; De Rev, lumea mănâncă (prea mult...), bea (prea mult...), se distrează (niciodată destul...) şi în final, sub o ploaie de culori, luminiţe şi bombe, îşi pune o dorinţă...

După două zile – cu indulgenţă, o săptămână – această dorinţă va fi dată uitării. Şi nimănui nu îi va mai păsa dacă se îndeplineşte sau nu. Dar în noaptea de Anul Nou trebuie să îţi pui o dorinţă.

Ninge; e frumos; unii merg la ski, alţii la patinoar. Alţii se plâng de frig şi stau casă pe mess cu webu’ deschis căutând fericirea virtuală.

Mai sunt câţiva, cărora nu le pasă dacă e cald sau frig... dacă ninge, plouă sau e caniculă... ei merg prin ninsoare, gândindu-se unul la altul... ei nu mai sunt doi, sunt un bulgăr mare de zăpadă, indestructibil... Dar iarna trece, iar acel bulgăre se va topi... ei nu ştiu asta... nu vor să o creadă... dar aşa se întâmplă mereu...

E 2009 – anul lui Darwin. Darwin, care a spus că ne tragem din maimuţe. Aş fi preferat să rămân maimuţă. Să fiu un kipunji cenuşiu, să mor în această lume care se autodistruge cu zâmbetul pe buze.

2009 – voi ce planuri aveţi anu’ ăsta?

Eu... eu stau şi aştept... cuvânt groaznic, frate cu răbdarea, văr primar cu plictiseala. În traducere – otravă.

2009, zeu înaripat, ce-mi aduci tu mie? Un zâmbet e de-ajuns.