Quo vadimus, Domine? sau Where is the love?

Si ne intrebam, usor, unde merge lumea asta?

Ce s-a intamplat cu dragostea? Aproximativ 50-60 % dintre oamenii din diferite tari in care s-a realizat un studiu relateaza ca sunt indragostiti. Si asta e ceva bine... :-s

Voi sunteti indragostiti? Voi stiti ce inseamna fluturi in stomac, un zambet care sa te urmareasca in toate visele si o privire care sa te puna pe ganduri o eternitate stransa buchetzel....

O pereche de ochi pe care ai vrea sa ii pastrezi pentru totdeauna in palma, ca sa ii poti privi oricand... si o voce care iti inmoaie genunchii, patrunzandu-ti in suflet si in fiecare celula din corp... simti ca nu vei mai putea trai daca nu vei mai auzi acea voce din nou... iar atunci cand o auzi, e ca o moarte lenta, placuta...
La un moment dat iti dai seama si de ce se intampla... Oamenii ar spune ca te-ai indragostit... suna banal, incredibil de banal... pe langa ceea ce simti... daca oamenii "sunt indragostiti", atunci tu nu esti om, pentru ca ceea ce simti tu este unic! si nu se poate pune in cuvinte fara a profana intreaga situatie.

El e magnific... un vampir daca nu ar fi rosu in obraji, un zeu daca nu i-ai simti respiratia pe fata ta...

Iar tu esti mica, neinsemnata, simpla, imposibil de comparat cu perfectiunea intruchipata in persoana lui...

Se uita la tine si zambeste... iar inima ti-o ia razna... simti cum in stomac se intampla ceva neinteles, si te incalzesti brusc - probabil te-ai inrosit... la gandul asta panica te cuprinde si mai adanc... el intoarce capul cu acelasi zambet pe buze - oare rade in sinea ta de tine?

Trece pe langa tine, te prefaci ca il ignori pentru ca nu ai sti sa reactionezi... dar el se opreste, se intoarce si iti vorbeste... nu se stie ce ai vrut sa zici, cuvintele iti ies pe gura fara sir, ordine sau sens... cand el se indeparteaza, pasind usor, departandu-se... iti vine sa iti dai o palma.. rasufli usurata ca a plecat, si totusi ai vrea sa il chemi inapoi, sa il tii pentru totdeauna langa tine.. sa nu ii mai dai drumul...

Vorbeste cu o alta fata... oare ii zambeste si ei la fel cum iti zambeste tie?

Ar fi minunat sa se aseze langa tine astazi... Intra pe usa... simti cum incepi sa arzi... te rogi sa nu se aseze langa tine, pentru ca vei face un atac de panica..

Seara adormi cu gandul la el... visand la chipul sau demonic, superb... fabricand vise si povesti despre cum ar fi daca...

Asa incepe totul....

Dar intr-o zi se termina..

Ne-am obisnuit cu totii cu varianta clasica din filme sau muzica - ea il paraseste intr-un fel sau altul pe el sau viceversa....
Dar nu e mereu asa...

Dar de ce sa stricam magia? Bucura-te de prezent, de fiecare zambet minunat al lui, vei avea vreme destula sa plangi...

Prietenii

Exista o specie in aceasta lume numita prieten.

Prietenii sunt niste animale foarte diverse, mereu gata sa sara in ajutor, sau dimpotriva sa se foloseasca de tine.

De aceea, o sa definesc termenul de prieten, ca sa stim despre ce vorbim, si ca sa nu il cofundam cu pseudoprietenii.

Yes Me

Un copil cu ochi negri mi-a zis azi ca sunt prea rationala, ca ar trebui sa traiesc prin instinct si intuitie. Acum 4 ani, un alt copil cu ochi negri spunea ca numai ratiunea este o cale demna de urmat.
Si i-am crezut pe amandoi, pentru ca nu aveam de ales pe atunci.

4 ani am incercat sa ma convertesc la ratiune, am inchis fiecare farama de emotie in mine,ceea ce nu era greu, pentru ca era deja aproape tot inchis, am inceput sa citesc filosofie, am incercat sa neg dragostea.

Dar nu e asa. E o prostie.

M-am trezit dupa 4 ani cu neputinta de a mai gandi ceva...

Acest copil cu ochi negri imi spune sa nu mai gandesc, pentru ca cei care gandesc, au murit deja.
Un intelept.. cine sa stie ce ochi a avut? ... spunea niste cuvinte care au strabatut secole: gandesc, deci exist. Dar oare si traiesc?

Ma voi trezi maine si voi face tot ce voi simti?
Nu.
Pentru ca nu am puterea.. nu am curajul...

Yes Man... a vazut cineva filmul? E vorba de un tip deprimat, care refuza orice invitatie oriunde... sta in carapacea lui si sufera... just like me...
Pana cand un ... alt tip... il duce la o conferinta unde i se spune: acum faci un legamant: de astazi incolo vei spune da la orice.

Nu am forta asta..
Daca o aveam, eram un om fericit.

Ce ne face pe noi, oameni ai secolului al XX-lea sa ne inchidem in noi?
Sau poate gresesc? Sunt doar eu mai ciudata?
Doar eu ma ascund in spatele unui monitor, spunand lucruri care nu imi vor iesi prea curand pe gura...?
Nu cred.
Look around.
Look at you, people.

Sa nu gandesc... ha! Cine nu gandeste in ziua de azi?
Daca e ca gandirea sa ne distruga... inseamna ca ne distrugem zi de zi.
Schopenhauer, daca nu ma insel... spunea ca constiinta e un beteag carat in spate de sinele orb, si care justifica tot ceea ce face acest orb.

Si atunci, maine de dimineata, cand ma voi trezi, ce voi alege sa fiu?
Tot eu.
De ce?

Pentru ca nici un copil cu ochi negri nu ma poate schimba.

2009.... right

Şi cică acum vreo două luni şi ceva a început anul 2009... am crescut eu prea mare... am rămas cu un suflet prea mic... rămân în urmă, nu ştiu... dar prea mi se pare că a trecut multă vreme...

Mă întreb uneori dacă toţi adolescenţii (mă consider încă adolescentă) ar vrea să rămână copii. Citisem undeva, într-un zodiac, că Săgetătorul este un etern Peter Pan... hm.

Aveam 15 ani şi scriam poezii, cântece pe care le chinuiam pe chitara mea clasică cu corzi de plastic... şi îmi doream atât de mult să rămân la 15 ani...

Acum am 19 ani. Am trecut de partea cu 18... fără maj... fără „sunt nebun, iubesc şi nu am bani...” – dezamăgitor...

Şi mă întrebam şi eu, aşa... ce ne aduce viitorul? Criza financiară... lol... nu le-am avut niciodată cu economia... o prostie... Ar trebui şi eu, acum, ca orice român care se respectă (riiiight... ) să discut despre criza economică şi vânzarea Stelei...

Pe bune?!

Neah..

Prefer să mă gândesc la viaţa mea; Facultate... în sfârşit mai mult de două cursuri care chiar mă interesează; în sfârşit departe de lumea care m-a aruncat în neant; în sfârşit cu un pas mai aproape de libertate!

Oare toţi adolescenţii visează la libertate? Oare e ceva în gene? Am avut un curs de genetică... unde ni s-a explicat de ce am ochi verzi, de ce el are ochi negri... de ce o pisică în trei culori e neapărat femelă... Dar nu ne spune nimeni de ce copiii zâmbesc, iar adolescenţii plâng... De ce ninge când te îndrăgosteşti şi plouă când el îşi întoarce ochii de la tine? De ce îmi doresc să fiu copil? Şi asta e în gene?

Când eram mai mică, mama mi-a explicat că, undeva, în noi, e o listă unde sunt scrise toate însuşirile noastre – materialul genetic pe limba unei fetiţe cu păr blond, cârlionţat, de patru ani; şi încercam eu de pe atunci să îmi explic cum scrie, pe un pergament îngălbenit de vreme, ce dulceaţă îmi place mie să mănânc în clătite...

Hm... 2009....

Ce aşteaptă lumea de la 2009? Vă spun eu – nimic :)). Mereu acelaşi lucruri; De Rev, lumea mănâncă (prea mult...), bea (prea mult...), se distrează (niciodată destul...) şi în final, sub o ploaie de culori, luminiţe şi bombe, îşi pune o dorinţă...

După două zile – cu indulgenţă, o săptămână – această dorinţă va fi dată uitării. Şi nimănui nu îi va mai păsa dacă se îndeplineşte sau nu. Dar în noaptea de Anul Nou trebuie să îţi pui o dorinţă.

Ninge; e frumos; unii merg la ski, alţii la patinoar. Alţii se plâng de frig şi stau casă pe mess cu webu’ deschis căutând fericirea virtuală.

Mai sunt câţiva, cărora nu le pasă dacă e cald sau frig... dacă ninge, plouă sau e caniculă... ei merg prin ninsoare, gândindu-se unul la altul... ei nu mai sunt doi, sunt un bulgăr mare de zăpadă, indestructibil... Dar iarna trece, iar acel bulgăre se va topi... ei nu ştiu asta... nu vor să o creadă... dar aşa se întâmplă mereu...

E 2009 – anul lui Darwin. Darwin, care a spus că ne tragem din maimuţe. Aş fi preferat să rămân maimuţă. Să fiu un kipunji cenuşiu, să mor în această lume care se autodistruge cu zâmbetul pe buze.

2009 – voi ce planuri aveţi anu’ ăsta?

Eu... eu stau şi aştept... cuvânt groaznic, frate cu răbdarea, văr primar cu plictiseala. În traducere – otravă.

2009, zeu înaripat, ce-mi aduci tu mie? Un zâmbet e de-ajuns.