Teoria Big-Bang-ului

It's over.

S-a terminat aşa cum a început. Fără să ştiu cum, când şi de unde.

Nu prea înţeleg nici astăzi ce s-a întâmplat cu adevărat. Şi, cel mai probabil nici nu voi înţelege vreodată. N-am cum să-nţeleg.

Sau poate refuz să înţeleg. Refuz să înţeleg teoria Big Bang-ului sau orice altă teorie care încearcă să ne bage pe gât faptul că tot Universul a fost cândva un punct neobservabil şi că s-ar putea oricând întoarce la acel punct.

Indiferenţa ne îmbolnăveşte. Mi-a spus-o acum ani buni cel care va avea mereu un loc special în sufletul meu. O testez pe propria-mi piele de atunci încoace.

Probabil că răspunsul este simplist, la fel ca şi ecuaţiile din liceu care rezultau mai mereu în 1 sau 0. La fel de adevărat este însă că rezolvarea lor umplea două table.

De o tablă aş avea şi eu nevoie acum. Dar viaţa nu îţi dă o tablă. Nu îţi dă nici măcar note. Nu, viaţa te exmatriculează direct, te trimite în exil.

Nu am cerut niciodată mai mult decât răspunsuri. Tot ce am primit au fost zâmbete. Filosofii caută răspunsuri de secole, mi-am spus, iar eu… eu sunt doar un copil naiv.

Dar nu, nu mă înţelegeţi, eu caut răspunsuri simple.

Vreau doar să ştiu un lucru, un singur lucru…

Dar el nu e aici să citească, să-nţeleagă, să-i pese.

El e departe, cu toate răspunsurile mele şi se preface că apocalipsa a cauzat reîntoarcerea Universului la punctul originar.