Amelie

They played that Amelie game on me.

Totul e foarte simplu.

Cine e tipul ăsta? Cine se crede să vorbească cu noi stând în picioare, vorbind despre toate realizările lui, adunând colegii în jurul lui, luându-mi din porţia mea zilnică de atenţie?

It’s ok, I can handle it. Și i-am vorbit şi eu. Și ne-am contrazis, eu ştiu că am dreptate, are şi el, dezbatem împreună un subiect frumos: dezbaterile şi manipularea din spatele argumentelor.

Câte o colegă mai făcea câte o observaţie.. inconştientul acesta, hihi, haha… până când un personaj roşcat a ridicat tonul şi ne-a întrerupt: „Voi doi vă potriviţi. Poate după discuţia asta ieşiţi la un suc sau ceva”. Am rămas blocaţi amândoi.

Irelevant, am ignorat-o, nu ştie ce zice. Dar discuţia, pe care am continuat-o, a căpătat dintr-o dată o tensiune, un subtext flirty. I smile, you smile.. iar despărţirea de pe scările facultăţii s-a terminat cu zâmbetul lui înclinat, acompaniat de o privire jucăuşă pe sub gene.

Wtf?!

Ce prostie e şi jocul ăsta… Mie nu îmi place băiatul ăsta. Nu are nici măcar o caracteristică fizică care să mă atragă… eu mi-am găsit oricum un Dionis pe care să-l visez ziua şi noaptea şi a cărui prezenţă să o caut prin oraş. Tipul ăsta cântă, e deştept, dominant, puternic, şi simt că are o vibraţie în care mă regăsesc. Dar nu îmi place de el, n-aş putea fi niciodată cu un tip care nu mă atrage. Sper că pe el nu l-a atins jocul Amelie, poate doar mi s-a părut că mi-a zâmbit. Deci subiect închis.

Îi dăm add pe facebook, we could be good friends. Iar eu rămân cu Dionis al meu… cu visele mele imposibile…

Then why do I feel so broken about the „In a relationship” facebook status? I wanna cry :(.