Spring is back ;)

A fost nevoie de două cutremure japoneze ca lumea să se-ntoarcă la normal.

Afară e primăvară… plouă azi, mâine e soare… 3 sferturi din oamenii din jurul meu sunt stresaţi cu licenţa… unii visează la ochi albaştri, sau verzi, sau căprui…

Eu? Eu înfloresc precum copacii din jurul meu şi cânt ca şi raţele de pe lac. Şi ce dacă-i fals? Me likey… Şi ce dacă telefonul nu sună? Viaţa-i frumoasă…

Vin Sărbătorile de Paşte. Nimic interesant. O săptămână in za city of broken dreams. O săptămână departe de oamenii care, chiar dacă evit s-o recunosc, mi-s dragi. O săptămână de somn şi filme proaste, de mâncare adevărată şi multe dulciuri. O săptămână fără ciocolată caldă.

Vine ultima sesiune pentru care nu prea înţeleg de ce ar trebui să învăţ. Vine festivitatea, apoi banchetul, ambele cu mesaje de adio. Vine licenţa, apoi admiterea la master, cu arome de început.. Apoi vacanţaaaaa… prima mea vară la Cluj, pe ritmuri de vamă.

Îmi place. Trenul s-a întors pe şine. Şi nu, nu l-am găsit pe blondul din vis.

Retrag cuvintele vechi, pentru că mi-am regăsit echilibrul.

Mă întorc la a crede că nu am nimic de pierdut.

Mă întorc de unde am plecat, pentru că acolo era cel mai bine. Chiar dacă cel mai probabil voi merge fix pe-acelaşi drum.

Mă reîntorc la mine. Iubirea mea adevărată dintotdeauna.

Cumpar pestisor de aur.. dau la schimb vise

Viaţa nu permite perfecţiunea. Este însă un teren foarte propice pentru compromis.

Ne lovim la tot pasul de compromisuri. Balanţele cu care ne întâlnim sunt tot mai strânse, consecinţele tot mai dure. Trebuie găsită decizia optimă. Întotdeauna.

Nu mai vreau. Nu mai vreau…

Vreau o pauză. Vreau o vacanţă în care cineva să îmi repare viaţa. Pentru că eu nu mai ştiu cum. I-am schimbat toate piesele, pe rând, şi am încercat toate combinaţiile şi permutaţiile.

Şi mai vreau ca oamenii care mă înconjoară să ştie că ţin la ei, chiar dacă uneori îi resping şi spun că îi urăsc sau că nu vreau să-i mai văd. La fel cum mi-aş dori să mă ia în serios când le spun că nu-s bine, în loc să încerce să mă convingă că nu am nicio problemă.

Şi mi-aş dori să reiau unele decizii din trecut. Mi-aş dori să mă întorc în iarnă şi să previn toate dezastrele care s-au ţinut lanţ de atunci.

Mi-aş dori să nu mai iau lucrurile aşa în serios. Să am înţelepciunea de a zâmbi şi de a trece mai departe peste toate, nu cu indiferenţă, ci cu înţelegere. Să îmi trăiesc viaţa aşa cum mi-am promis într-o noapte dintre ani… sau de atâtea ori înainte.

Aş vrea să ştiu că o să-mi iau licenţa cu brio şi că decizia pe care am luat-o referitoare la unde o să merg la master e cea bună.

Dar nu am niciun peştişor de aur, iar ziua mea, la fel ca şi Crăciunul, e departe. Aşa că, acum, o să mai postez ceva pe blogul pe care mi-l citesc vreo doi oameni, şi o să mă uit la House M.D. Yeah, that will definitely solve everything..

Ion Minulescu - Romanţă negativă

N-a fost nimic din ce-a putut să fie,
Şi ce-a putut să fie s-a sfârşit...
N-a fost decât o scurtă nebunie
Ce-a-nsângerat o lamă, lucioasă, de cuţit!...

N-am fost decât doi călători cu trenul,
Ce ne-am urcat în tren fără tichete
Şi fără nici un alt bagaj decât refrenul
Semnalului de-alarmă din perete!...

Dar n-am putut călători-mpreună...
Şi fiecare-am coborât în câte-o gară,
Ca două veveriţe-nspăimântate de furtună -
Furtuna primei noastre nopţi de primăvară!

Şi-atâta tot!... Din ce-a putut să fie,
N-a fost decât un searbăd început
De simplu "fapt divers", ce nu se ştie
În care timp şi-n care loc s-a petrecut!...