Nu scriu pentru alţii, ci scriu pentru mine.
Şi mă doare la patină de ce credeţi despre asta.
Nu scriu despre cineva anume, ci despre întreaga lume care gravitează în jurul meu.
Şi mă doare la patină de ce credeţi despre asta.
Nu scriu pentru a mă eschiva de la a-mi scrie licenţa, ci pentru a putea să o scriu.
Şi mă doare la patină de ce credeţi despre asta.
Nu scriu pentru a impresiona pe cineva sau pentru a schimba realitatea, ci pentru a înţelege.
Nu scriu ca să mă plâng, ci ca să mă înţeleg.
Nu scriu pentru viitorul literaturii româneşti, ci pentru trecutul, prezentul şi viitorul meu.
Nu scriu din lipsă de ocupaţie, ci din lipsă de oameni.
Nu scriu pentru că mă preocupă un subiect anume, ci pentru că unele subiecte nu îşi mai au locul decât aici.
Nu scriu ca voi să citiţi. Scriu ca eu să citesc, over and over.
Nu scriu pentru că pot, ci pentru că sunt bună.
Şi mă doare la patină de ce credeţi despre asta.
marți, 22 martie 2011
vineri, 11 martie 2011
Birocraţie.
Nu se aprobă.
Organizaţia nu se implică în astfel de proiecte.
Ne pare rău, este imposibil de aprobat cererea dvs.
Trebuie să mai lucraţi la proiect.
Nu se aprobă.
Proiectul nu e relevant pentru noi.
Respins.
Astăzi e grevă.
Nu se aprobă.
Nu vă potriviţi profilului de om care face cereri.
Cerere neaprobată.
O să vă sunăm noi.
Nu se aprobă.
Mai încercaţi şi data viitoare.
Organizaţia nu se implică în astfel de proiecte.
Ne pare rău, este imposibil de aprobat cererea dvs.
Trebuie să mai lucraţi la proiect.
Nu se aprobă.
Proiectul nu e relevant pentru noi.
Respins.
Astăzi e grevă.
Nu se aprobă.
Nu vă potriviţi profilului de om care face cereri.
Cerere neaprobată.
O să vă sunăm noi.
Nu se aprobă.
Mai încercaţi şi data viitoare.
miercuri, 9 martie 2011
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
Revelaţii şi renovări.
Visuri şi vise.
Iubire şi prietenie.
Incertitudine şi indiferenţă.
Curaj şi teamă de necunoscut.
Luciditate şi libertate.
Gesturi imprudente şi zâmbete.
Două mâini şi un oraş îngheţat.
Trecut şi prezent.
Noi şi eu.
Visuri şi vise.
Iubire şi prietenie.
Incertitudine şi indiferenţă.
Curaj şi teamă de necunoscut.
Luciditate şi libertate.
Gesturi imprudente şi zâmbete.
Două mâini şi un oraş îngheţat.
Trecut şi prezent.
Noi şi eu.
marți, 8 martie 2011
Odă primăverii
Nimic nu e mai frumos ca iarna; înafară de primăvară.
E soarele cald care vesteşte un nou ínceput.
E ghiocelul din colţ care-ţi aminteşte să laşi în urmă orice grudge şi să începi curătenia de primăvară.
Sunt copacii înmuguriţi care te invită să iubeşti blindly.
Sunt petecele de zăpadă îngheţată-dezgheţată, murdară, care îţi şoptesc să iei cealaltă jachetă.
Primăvară miroase a început. A seară de mai. A săruturi pe alei pe care nimeni nu le ştie.
Primăvară e şi în ochii mei. Aşa că… mergem pe pod şi ignorăm semnul de pe margine; Pericol: podul se poate rupe. Dar e mâzgălit cu un marker peste… poate nu mai e valabil, dar au uitat să îl ia de acolo. Poate au uitat de semnul acesta. Aşa că pornesc din nou pe pod. Să sperăm că, de data asta, n-o să îmi mai rup picioarele.
E soarele cald care vesteşte un nou ínceput.
E ghiocelul din colţ care-ţi aminteşte să laşi în urmă orice grudge şi să începi curătenia de primăvară.
Sunt copacii înmuguriţi care te invită să iubeşti blindly.
Sunt petecele de zăpadă îngheţată-dezgheţată, murdară, care îţi şoptesc să iei cealaltă jachetă.
Primăvară miroase a început. A seară de mai. A săruturi pe alei pe care nimeni nu le ştie.
Primăvară e şi în ochii mei. Aşa că… mergem pe pod şi ignorăm semnul de pe margine; Pericol: podul se poate rupe. Dar e mâzgălit cu un marker peste… poate nu mai e valabil, dar au uitat să îl ia de acolo. Poate au uitat de semnul acesta. Aşa că pornesc din nou pe pod. Să sperăm că, de data asta, n-o să îmi mai rup picioarele.
marți, 1 martie 2011
Oameni...trenuri...
Destinul e o cale ferată. Unii oameni sunt trenuri, alţii sunt pasagerii care urcă în tren.
Unele trenuri deraiază. Nu le mai convine calea ferată. Nu ştiu că a fi tren nu e aşa uşor cum e a fi struţ. Nu ştiu că dacă deraiază, au şi ele de pierdut, şi oamenii.
Atunci când descoperă că sunt distruse, cu geamuri sparte şi roţi îndoite, că chiar şinele li s-au rupt, unele trenuri renunţă. Se resemnează. Rămân în câmp sau se înscriu într-un cimitir de fiare vechi. Se mint că şinele au fost doar o Fata Morgana a tinereţii lor.
Altele privesc spre calea ferată, şi înţeleg că, orice ar face, trenul nu există fără cale ferată. Şi se întorc.
Pentru că oamenii au nevoie de trenuri. Chiar dacă nu îşi dau seama.
Azi am văzut un tren decis să deraieze.
Nu!
Pentru că, oricât de greu ar fi drumul, oricât de obositor, oricât de nerecunoscători vor fi oamenii şi oricât de ignoranţi, fără ajutorul trenului, ei ar rămâne într-o gară, aşteptând în van pe cineva să îi ducă la următorul nivel al dezvoltării lor.
Unele trenuri deraiază. Nu le mai convine calea ferată. Nu ştiu că a fi tren nu e aşa uşor cum e a fi struţ. Nu ştiu că dacă deraiază, au şi ele de pierdut, şi oamenii.
Atunci când descoperă că sunt distruse, cu geamuri sparte şi roţi îndoite, că chiar şinele li s-au rupt, unele trenuri renunţă. Se resemnează. Rămân în câmp sau se înscriu într-un cimitir de fiare vechi. Se mint că şinele au fost doar o Fata Morgana a tinereţii lor.
Altele privesc spre calea ferată, şi înţeleg că, orice ar face, trenul nu există fără cale ferată. Şi se întorc.
Pentru că oamenii au nevoie de trenuri. Chiar dacă nu îşi dau seama.
Azi am văzut un tren decis să deraieze.
Nu!
Pentru că, oricât de greu ar fi drumul, oricât de obositor, oricât de nerecunoscători vor fi oamenii şi oricât de ignoranţi, fără ajutorul trenului, ei ar rămâne într-o gară, aşteptând în van pe cineva să îi ducă la următorul nivel al dezvoltării lor.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)