esenţe

Tot ce ne poate oferi raţiunea zace între limite. O parte din ce îţi oferă iraţionalitatea este nemărginirea. În ochii lui era absolutul, în ideile unei cărţi nu poţi găsi decât sfârşituri. Gândurile mele sunt sub legea lui Cronos, dar în braţele lui era eternitatea. În raţiune am găsit melancolie, în inima mea am găsit sâmburele fericirii.

Nimic nu întrece nebunia. Nimic nu întrece sentimentul de sfidare a raţiunii, de a te trezi în mijlocul nopţii ca să ieşi afară şi să te trânteşti în zăpadă! Şi ce dacă oamenii vor spune că eşti nebun sau ciudat? Le voi mulţumi şi le voi spune că sunt nişte proşti, ei nu ştiu cât de frumos e să fii nebun. Le voi spune că s-au închis între pereţi albi şi goi şi că au uitat sensul artei rupestre. Le voi urla in faţă că se închid între blocuri gri şi zbârnâit de telefoane şi au uitat să cânte. Le voi şopti cu tristeţe că se aşează zi de zi în faţa televizoarelor, plângând de dragul lui Salman Khan sau suferind alături de Jose Armando, dar au uitat să le zâmbească celor din jur şi să iubească paşii de pe hol. Şi dacă încă mă vor asculta, le voi mai spune că nu vor înţelege niciodată apusul de soare sau lumina din ochii mei citind cărţi de chimie.

Dar nu. Nu sunt un misionar. Ei mă vor asculta cu pasiune şi îmi vor da dreptate. Vor plânge când vor auzi că s-au închis în peştera lui Platon şi vor înţelege că există fericire. Iar apoi vor merge acasă şi vor uita tot.