Şi nu vom şti niciodată, drag prieten, dacă ce a fost s-a numit prietenie sau… Am fost fraţi şi am fost prieteni şi de multe ori ne-am întrebat dacă am putea fi mai mult. Nimeni nu a crezut în prietenia noastră, şi am pierdut nopţi întregi întrebându-mă dacă au dreptate sau nu. Dar ne-a fost frică să încercăm. Ne-am temut de viitor, ne-am temut de despărţire, de septembrie, de sfârşitul lumii magice care ne-a trântit pe toţi aici, de cealaltă parte a unui ocean de lacrimi.
Iar acum ai plecat, copile cu sufletul de argint, iar ultimul lucru pe care mi l-ai lăsat este îndoiala. Mă doare că nu ştiu, că nu înţeleg.. că nu mai e timp. De ce nu ai rămas cu mine, să înţelegem, să ştim?
Nu ştiu să înţeleg. Dragostea ne defineşte prietenia. Avem nevoie unul de celălalt, iar fără tine nu ştiu cum să mă descurc. Poveştile de viaţă care se unesc aici – sunt atât de asemănătoare încât mă sperie. Şi nu ştiu mai departe. Nu ştiu… şi nu ştiu dacă voi şti vreodată….
Iar în final, cadourile de plecare sunt identice – un omagiu adus celei mai strânse prietenii din istorie ;)) ai plecat, copile cu suflet de argint şi m-ai lăsat singură… de-acum ce voi face? Sfatul tău înţelept îmi lipseşte, crazy kid.
Viaţa ne va aduce multe. Şi ştiu că nu ne-am pierdut. Atâtea mii de kilometri nu înseamnă nimic. Va veni şi vremea când vom termina şi filmul acesta. ”OF COURSE!!”
Să nu mă uiţi, copile cu suflet de argint!
sâmbătă, 26 septembrie 2009
miercuri, 23 septembrie 2009
Singur pe lume.
Am evadat. De data asta nu în alt cartier, trecând podul, nu în alt oraş, trecând munţii, nu. De data asta am trecut oceanul.
Şi aici, în sfârşit, mi-am găsit libertatea. O altă lume, o lume plină de magie, unde poţi fi orice vrei. Unde orice vis ai avea, oricât de nebunesc sau stupid ar fi, ai şanse să îl împlineşti. Unde nimeni nu te judecă după maşină şi telefon, unde barmanii au demnitate şi natura înseamnă bani.
Dar am mai găsit ceva. Am găsit arca lui Noe, eșuata pe malul râului Wisconsin. Şi fiecare dintre cei de aici m-a învăţat ceva. Un copil cu părul roșu mi-a furat inima, dar am învăţat că pot să îl ucid dacă mă sinucid, şi am făcut-o. Am învăţat că pot să mă reîntorc la viață şi să îl privesc în ochi, ca şi cum nimic nu s-a întâmplat, fără să mă mai doară. Tot el m-a învățat că dragostea trece de multe limite, nu doar de vârstă sau idei, ci şi de rasă.
Un copil cu păr negru, brăzdat de fire albe, mi-a fost frate. Am trăit aceeași poveste în lumi paralele, până când într-o zi totul s-a sfârșit şi ne-am trezit singuri şi pustiiți.
Un copil nebun şi rotund mi-a arătat că viața nu depinde de studii superioare, ci de dragostea de viață, că demnitatea constă în a fi bun, nu în a fi deasupra celorlalți, că nimic nu contează atunci când ești cine trebuie să fii.
Dar ceea ce doare este lecția cea veche pe care nu o învăţ. Prietenia care se sfârşeşte atunci când celalalt nu mai are nevoie de tine. Inima frântă atunci când iţi dai seama că ei te iubesc pentru nebunia ta, dar atunci când tristețea te învăluie, când stai singur într-un colt meditând la constelațiile care te-au trântit în viața asta, nimeni nu iţi simte lipsa. Îți reproșează că nu mai razi, pleacă din oraș fără să te invite, fără măcar să iţi spună, fără să le pese... because you are no fun no more...
Plâng şi aștept să mă întorc acasă... între acei prieteni care m-au uitat.. Să mă prefac că mi-a fost dor de casă... să pretind că ei nu mi-au frânt inima uitând de mine... să zâmbesc şi să glumesc, să ascund dezgustul cu nebunie şi durerea cu cel mai frumos zâmbet pe care îl știu.
Şi să mă întorc la viața pe care o știu. Să visez la libertate, la pasărea Phoenix, pe care încă sper că nu am pierdut-o, sau poate e doar o speranță ca toate celelalte... moartă... Nu mai vreau nici să iubesc, inima mea nu mai poate înghiți încă o cupă cu venin, şi cel puțin asta știu - Afrodita nu are de gând să îmi dea miere prea curând.
Vreau să fiu un vampir cu inima de gheaţă. Dar sunt doar un vampir fals. Dinții mi-au crescut pe altă gamă, soarele nu mă arde îndeajuns să mă distrugă. Iar sângele la care tânjesc e prea murdar. Sunt un vampir imperfect, o greșeală a naturii. A genetical dead-end.
Sunt doar eu. Singur pe lume. Așteptând o minune. Dar minunea mea s-a rătăcit pe drum. Sau poate că mi-a furat-o un copil cu ochii verzi.
Şi aici, în sfârşit, mi-am găsit libertatea. O altă lume, o lume plină de magie, unde poţi fi orice vrei. Unde orice vis ai avea, oricât de nebunesc sau stupid ar fi, ai şanse să îl împlineşti. Unde nimeni nu te judecă după maşină şi telefon, unde barmanii au demnitate şi natura înseamnă bani.
Dar am mai găsit ceva. Am găsit arca lui Noe, eșuata pe malul râului Wisconsin. Şi fiecare dintre cei de aici m-a învăţat ceva. Un copil cu părul roșu mi-a furat inima, dar am învăţat că pot să îl ucid dacă mă sinucid, şi am făcut-o. Am învăţat că pot să mă reîntorc la viață şi să îl privesc în ochi, ca şi cum nimic nu s-a întâmplat, fără să mă mai doară. Tot el m-a învățat că dragostea trece de multe limite, nu doar de vârstă sau idei, ci şi de rasă.
Un copil cu păr negru, brăzdat de fire albe, mi-a fost frate. Am trăit aceeași poveste în lumi paralele, până când într-o zi totul s-a sfârșit şi ne-am trezit singuri şi pustiiți.
Un copil nebun şi rotund mi-a arătat că viața nu depinde de studii superioare, ci de dragostea de viață, că demnitatea constă în a fi bun, nu în a fi deasupra celorlalți, că nimic nu contează atunci când ești cine trebuie să fii.
Dar ceea ce doare este lecția cea veche pe care nu o învăţ. Prietenia care se sfârşeşte atunci când celalalt nu mai are nevoie de tine. Inima frântă atunci când iţi dai seama că ei te iubesc pentru nebunia ta, dar atunci când tristețea te învăluie, când stai singur într-un colt meditând la constelațiile care te-au trântit în viața asta, nimeni nu iţi simte lipsa. Îți reproșează că nu mai razi, pleacă din oraș fără să te invite, fără măcar să iţi spună, fără să le pese... because you are no fun no more...
Plâng şi aștept să mă întorc acasă... între acei prieteni care m-au uitat.. Să mă prefac că mi-a fost dor de casă... să pretind că ei nu mi-au frânt inima uitând de mine... să zâmbesc şi să glumesc, să ascund dezgustul cu nebunie şi durerea cu cel mai frumos zâmbet pe care îl știu.
Şi să mă întorc la viața pe care o știu. Să visez la libertate, la pasărea Phoenix, pe care încă sper că nu am pierdut-o, sau poate e doar o speranță ca toate celelalte... moartă... Nu mai vreau nici să iubesc, inima mea nu mai poate înghiți încă o cupă cu venin, şi cel puțin asta știu - Afrodita nu are de gând să îmi dea miere prea curând.
Vreau să fiu un vampir cu inima de gheaţă. Dar sunt doar un vampir fals. Dinții mi-au crescut pe altă gamă, soarele nu mă arde îndeajuns să mă distrugă. Iar sângele la care tânjesc e prea murdar. Sunt un vampir imperfect, o greșeală a naturii. A genetical dead-end.
Sunt doar eu. Singur pe lume. Așteptând o minune. Dar minunea mea s-a rătăcit pe drum. Sau poate că mi-a furat-o un copil cu ochii verzi.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)