Suntem aici de vreo 2 shoturi de tequila si 2 beri jumătate. Sunt eu şi cu el şi cu încă o mână de oameni.
Îl privesc în ochi. Acasă îl așteaptă o fată frumoasă. Alcoolul mi s-a urcat între urechi.
Încerc să îmi țin gura închisa, dacă o deschid, o să spun numai prostii.
Nu e deosebit de frumos, dar e drăguţ. Nu l-ai observa poate într-un grup. Stă ascuns, e resemnat. Are o inteligenţă sclipitoare şi un simţ al umorului pe măsură. Şi totuși si–a păstrat inocenţa copilăriei. E un dulce.
Acasă îl așteaptă o fată frumoasă. Pe mine doar animalele de pluş şi o chitară cu corzi reci.
Alcoolul îmi dictează să mai beau, ca să îi spun tot ce aş vrea să îi spun. Dar mai am un gram de conștiință, mai bine nu. Suntem bine așa, prieteni.
Dar mai beau o bere, de dragul autodistrugerii. Doare un pic. Nu prea înțeleg ce şi cum, dar doare. Din păcate. Ar putea fi frumos.
E frumoasă, știu asta. Şi deșteaptă, ceea ce e şi mai grav.
Si eu sunt frumoasă. Cred ca am spus asta cu voce tare, dar în gălăgia tavernei, nu m-a auzit nimeni. Şi cu siguranță sunt mai deșteaptă ca ea. Sunt șanse de 2 % ca ea să fie mai deşteaptă ca mine. 2? De ce tocmai 2? Oh,what the hell… ea îl aşteaptă, eu sunt singură.
Încep să pierd controlul asupra gândurilor. Nu îmi place asta. Şi, totuşi, mai iau o gură de bere.
De ce e soarta aşa de stearpă? De ce nu se uită la mine cu altfel de ochi? Sau poate se uită? Da, se uită… Se apropie de mine şi mă prinde cu o mână de după mijloc, cu cealaltă îmi dă părul uşor pe spate şi mă sărută. Uşor, dar cu tensiunea unei pasiuni ascunse care abia aşteaptă să iasă la suprafaţă.
Dar nu, astea nu se întâmplă decât în capul meu. El îşi bea în continuare berea şi povesteşte cu ceilalţi. A vrut să povestească şi cu mine, dar eu am grijă să îmi ţin gura închisă şi să zâmbesc sec. E beat. Clar. Şi totuşi, tot ce spune are un sens fantastic. Sau poate doar mi se pare, pentru că şi eu sunt plecată bine…
Mergem să dansăm? Mergem… of, să ai grijă, fără prostii, bine?
Sunt mai puţin ameţită decât credeam. Merg drept, fără probleme. Poate că e doar oboseala care se joacă cu mintea mea.
Nu ştiu când am ajuns jos. Când am început să dansăm. Când mâinile lui au ajuns în jurul meu, când capul meu a început să se sprijine pe pieptul lui cald. Când ne-am oprit din dans. Ridic capul, oare de când stăm aşa? E bine, e cald, e cozy... el se apleacă…
Draga mea, nu mai visa… te rog eu frumos. Ceilalţi încă povestesc nimicuri. La masa de lângă e un tip care mă priveşte misterios. Îi zâmbesc, e drăguţ. Ei se ridică. Îi privesc mirată. Nu vii? Unde?! Să dansăm. Ahm,.. da, imediat. Mi-e greu să mă ridic, şi oricum, aş vrea să ştiu ce e cu ciudatul ăsta. Îl privesc şi pe el, pleacă. Nu merge la dans. Tot visul mi s-a ruinat.
Aş pleca şi eu acasă, dar e o durere ciudată care mă ţintuieşte. Le spun că îmi termin berea şi apoi vin. Dar ştiu că nu e adevărat. Aş sta acolo până aş muri.
Au plecat. Misteriosul se apropie. Pot să-ţi iau ceva de băut? Îl privesc nedumerită. Ahm, eu sunt Vlad. Pot sa stau lângă tine? Dau din cap, sigur. Pot să-ţi iau ceva de băut? Oh, nu… nu mai, am băut oricum destul. Eşti interesantă. În sensul bun. Da, ms ms. Şi tu.
Cu gândul la salvarea serii, pornesc spre taxi. Singură. El a plecat, iar misteriosul de la masa de lângă a plecat cu mult înaintea lui. Poate că nici n-a fost vreodată acolo, doar mi l-am imaginat. Mă duc acasă. Sa dorm. Mâine voi fi uitat tot.
Mi-e drag. Atât de drag. Ce sa fac? Habar nu am. Sunt propriul meu martir. Nu mai beau niciodată….
