Urăsc Clujul. Îl urăsc pentru că îmi aduce aminte de tine. Fiecare stradă pe care trec, zi de zi, am străbătut-o alături de tine. Urăsc Braşovul. Tu nu eşti în Braşov. Sunt doar eu şi munţii acoperiţi de zăpadă.
Cândva, intrarea trenului în gara posomorâtă de la marginea oraşului era un zâmbet. Era aroma de libertate. Era bucuria studenţiei. Acum, Clujul are gust amar. E trist. Mă întâmpină cu nori mohorâţi care ameninţă să plouă, dar nu trec la fapte, ca o adolescentă căreia îi e frică să plângă.
Braşovul m-a întâmpinat şi cu ploaie şi cu ninsoare. Cu zăpadă, ca pe vremuri. Dar fără să zâmbească. Iar eu am stat ore în şir, privind pe fereastră, aşteptând ca acel sentiment magic al zăpezii de decembrie să mă cuprindă.
Dar zăpada nu e magică decât în Cluj. Doar aici zăpada zâmbeşte. Cineva spunea că zăpada ucide. Da, te ucide în aşa fel, încât să îţi spui că într-adevăr, azi a fost o zi bună pentru a muri.
Şi ştiu că, într-o zi, intrarea în gara de Cluj va avea gust dulce. De fructe. Iar munţii din Braşov mă vor primi cu căldură. Iar tu… tu vei face România mai frumoasă.
duminică, 5 decembrie 2010
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)