Jumătăţi de turtă dulce

Oamenii își caută jumătatea.

Idei...

Pe scurt, totul se rezumă la ceilalți...

Oamenii au devenit dependenți de aparenţe si de părerile celorlalți...

Si ce dacă eu nu vreau sa mă pretez la asta?

Sunt unii oameni care știu sa treacă de aparenţe şi se apropie astfel de realitate. Atunci când reușesc să se detașeze si de părerile celorlalți, au câștigat. Ce anume? Dispreț, batjocură.... demnitate interioară, adevăr, valoare...

Orgolii

Într-o zi Jerry şi-a luat inima în dinți şi a mers la Tom:
- Nu mă mai joc. Îmi iau jucăriile şi plec.
Tom îl privi prostit, apoi spuse, cu un ușor tremur în voce:
- Nu pleci nicăieri, aici e casa ta.
- Ba da, plec. M-am saturat.
- Ba nu.
- Ba da.
- Ba nu.
....
Şi așa s-au certat şi s-au bătut şi s-au urmărit până târziu în noapte când au adormit fiecare în patul său pufos. Iar Jerry nu a mai plecat nicăieri.

Morala: Cearta izbucnește doar din ceartă, supraviețuiește din ceartă, şi mai presus de toate, nu ţipa niciodată la cineva care ţipă, ci mângâie-l pe umăr - o sa tacă. :)

Despre singurătate

Ce știu eu despre singurătate nu e relevant. Pentru că știu prea multe, la fel cum nu știu nimic.

Nu voi vorbi despre alienarea generală a secolului nostru.. nici despre pustnici sau călugări... dacă mă gândesc mai bine, nici nu știu exact despre ce voi vorbi... o să las cuvintele să curgă pe hârtie...

Suntem o specie organizată în grupuri sociale bazate pe reguli sociale. Reguli... ce se întâmplă când nu învăţăm aceste reguli? Ce se întâmplă când știm regulile dar refuzam să le respectăm?
Adolescenții... cei care refuză orice regulă şi se lansează în cele mai nebunești acte de rebelism, au cele mai stricte reguli...

Un om pierdut... rătăcit în societate... nici nu observi...
Socializează, comunică (dar nu în adevăratul sens al cuvântului), lumea îl cunoaște, dar nu cu adevărat, vorbește cu toată lumea, dar mereu îl vei găsi într-un colţ uitat de clădire, cu gândurile departe... printre stele sau cu gândul la o pereche de ochi negri, albaștri sau verzi (pe cine interesează?) care nu vor fi niciodată ai lui... pentru că va fugi de ei...

O subspecie a rasei umane - singuraticul.
E fascinant cât de bine se poate plia pe orice grup şi în același timp să nu se simtă în largul său decât într-un colţ de poieniță, înconjurat de păsări.

Va visa mereu la acei ochi negri... de care va fugi mereu... de care îi va fi frică... pe care îi va iubi până la disperare... E în firea lui să sufere... Îşi hrănește fericirea din fericirea celorlalți, sperând mereu la ceva mai mult...

Absolutul.

Caută absolutul în cunoaștere, în libertate, în rațiune, ignoră iubirea de care însă nu poate fugi.

Singurătatea doare. Doare şi mai mult atunci când descoperă că oamenii care s-au atașat de el au de suferit din asta... Doare atunci când se întreabă dacă ar trebui să se apropie sau să se depărteze... Doare atunci când orgoliul său nu acceptă riscul umilinței... Doare atunci când nu mai găsește realitatea... când caută adevărul...

Singurătatea e un loc sigur, dar şi o cale la fel de sigură spre suferință.

Mulți spun că e ușor să te retragi, să evadezi.
Nu e.
Celor care aleg acest paradis le sunt interzise multe din plăcerile vieții.

Iubirea.

Iubirea e o utopie... pentru că va iubi mereu un om atât de la fel cu el, încât vor suferi amândoi din frica de a se apropia, aruncând mereu vina pe ei înşişi.
Şi trec mai departe.

Dar...